FACES OF FORGET / VISAGES DE L'OUBLI / CHIPURI ALE UITĂRII
Ioan Gînscă & Iulian Nistea
Exposition de photographie, 18-31.05.2012

Commissaire de l’exposition : Ramona Novicov
Église Saint-Sulpice, Crypte du puits, PARIS

“He found them sleeping for sorrow.” (Luke 22:45) They left Him, running in their sleep. They forgot about Him. For a moment, His face was the face of He who was forgotten. Out of pain, out of helplessness, out of lack of understanding, in defense. “I would say that out of this terrible abandonment, great love and great knowledge is born: whoever has met God within the sharp and nameless experience confronting inner nothingness never separates from him again,” says André Scrima in The Apophatic Anthropology. Faces forgotten by time, forgotten by us. Forgetting can be a form of indifference or petrification of the heart, but it can also create the empty space in whose retreat the spirit can descend. Because these faces abandoned by luck and by us draw in their folds a secret message, covered by ash. Contracted in black and white, these photographic images discover, in the recesses of our contemporary world, prophets and sibyls whose beauty can be read only à rebours, ricocheted from a cracked mirror. Not at all by chance.

Ils se sont endormis de tant de tristesse (Luc 22, 45). Ils L’ont abandonné, en se réfugiant dans le sommeil. Ils L’ont oublié. Pour un instant, Son visage est devenu le visage de l’Oublié. Par douleur, impuissance, incompréhension, défense. « Je dirais que c’est de ce terrible abandon que naît le grand amour et la profonde connaissance : celui qui a rencontré Dieu dans l’expérience aiguë et dépourvue de nom devant le néant intérieur ne peut plus se séparer de Lui » dit André Scrima dans son Anthropologie apophatique.
Visages oubliés par le temps, par nous-mêmes. L’oubli peut être une forme d’indifférence ou d’endurcissement du coeur, mais, de même, il peut créer l’espace vide dans le recul duquel l’Esprit peut descendre. Car ces visages abandonnés par nous et par la chance dessinent dans leurs plis un message secret, couvert de cendres. Réduites à blanc et noir, ces images photographiques font découvrir dans les recoins du monde contemporain des prophètes et des sibylles dont la beauté ne peut être lue qu’à rebours, du ricochet d’un miroir cassé. Point par hasard.

Au adormit de atâta întristare (Luca, 22, 45). L-au părăsit, fugind în somn. Au uitat de El. Preţ de o clipă, chipul Lui a fost chipul Celui uitat. Din durere, de neputinţă, din neînţelegere, din apărare. „Aş spune că din această teribilă abandonare se naşte marea iubire şi marea cunoaştere : cine s-a întâlnit cu Dumnezeu în experienţa ascuţită şi fără nume din faţa neantului lăuntric nu se mai desparte de el”, spune Andre Scrima în Antropologia apofatică.
Chipuri uitate de timp, uitate de noi. Uitarea poate fi o formă a indiferenţei sau a împietririi inimii, dar poate crea şi locul gol în a cărui retragere poate coborî duhul. Căci chipurile acestea părăsite de noroc şi de noi desenează în pliurile lor un mesaj secret, acoperit de cenuşă. Contrase în alb-negru, aceste imagini fotografice descoperă în cotloanele lumii contemporane profeţi şi sibile a căror frumuseţe poate fi citită doar à rebours, din ricoşeul unei oglinzi sparte. Deloc întâmplător.

Ramona NOVICOV
art critic / critique d’art / critic de artă